Cei 7 pitici (3 decembrie 2009)

Cazul acesta a venit tot de pe grup si suna cam asa:

In zona Pierre de Coubertin, vis-a-vis de Electroaparataj, in gradina unui bloc, sunt 3 catelusi micuti, intr-o cutie de carton, nu le-am vazut mama... unul era deja mort.

De fapt erau 7 catelusi, niciunul mort. Erau doar extrem de mici si infrigurati....si evident abandonati intr-o cutie de carton. Acesta este principalul motiv pentru care asociatia ROBI are ca scop in primul rand sterilizarea animalelor CU stapan.........multi dintre cateii abandonati provin de la oameni iresponsabili care ii abandoneaza de mici cine stie pe unde. Evident ca unii din ei supravietuiesc, cresc, se inmultesc si apoi ne plangem ca sunt pe strada.
Dar sa revenim la cazul nostru. Am fost la fata locului sa vedem cum sta treaba. In acelasi timp au venit doua fete, Veronica si Irina, care cu viteza luminii au construit o casuta piticilor.
Si noi am ramas sa facem poze si sa mediatizam puiutii.

Mici cat palma si infrigurati, au supravietuit gerului ce a urmat. I-am lasat in grija fetei care a semnalat cazul si a vecinilor care au facut tot posibilul sa nu le lipseasa nimic. Cand ne-am dus urmatoarea saptamana, deja o fetita fusese adoptata, iar noi am luat piticii in transportoare si i-am carat la propriu pana la cabinet sa ii vaccinam. Am avut parte si de o mica surpriza, aveau o casuta noua, mult mai calduroasa si mai rezistenta decat cea de dinainte, dar nu am aflat cine le-a construit-o. Partea buna era ca nu mai trebuia sa ne facem griji, chiar daca temperatura de afara era destul de scazuta.












Dupa sesiunea foto de la cabinet ne-am pus pe postat anunturi cu ei. Am impanzit net-ul cu anunturi pentru "catei de talie mica".....insa mare ne-a fost surpriza cand i-am vizitat imediat dupa sarbatori. Erau mari si bine hraniti si foarte pupaciosi. Ne pacalisera piticii! Si erau si mai putini, ramasesera 4, o fetita si 3 baietei. Am investigat si am aflat ca ceilalti au fost adoptati de diverse persoane care au trecut prin zona. O veste cat de cat buna.
Din nefericire la scurt timp dupa ce le-am facut al doilea rand de poze, ne-a contactat fata sa ne spuna ca in dimineata acelei zile, totul era ravasit si cateii disparusera. In acelasi timp ne mai ocupam de un caz tot cu 7 catelusi, insa in Grivita si acelasi lucru s-a intamplat si acolo. Cei 4 catei care ramasesera disparusera. Mi s-a parut o coincidenta foarte mare, cele doua grupuri fiind in sectoare diferite, insa disparand in acelasi weekend.
A doua zi dupa de fata ne-a spus ca au disparut, ne-a sunat sa ne spuna ca a aparut unul. Am mers seara (Irina) sa vad in ce stadiu e si l-am gasit pe Habi in cusca, dadea din codita, insa nu se ridica. L-am scos afara si am constatat ca nu se tinea bine pe picioare. Am fost cu el l-a cabinet si mi s-a spus ca nu trebuie sa imi fac griji pentru el, e posibil sa fi fost batut, insa isi va reveni singur. Bietul de el avea si mustatile taiate. Cineva clar si-a batut joc de el.
M-am decis sa i-l aduc Ursei partener de joaca. S-au inteles de minune din prima clipa si Habi si-a revenit repede. Dupa o luna Habi a fost adoptat de Mandy, o fata foarte draguta care de atunci ne ajuta cu postarea anunturilor pentru catelusi si care i-a oferit un adevarat camin, la curte in Brasov. Poze cu el la noua casuta gasiti la rubrica povesti de la adoptatori.

Noiembrie 2009

O luna speciala pentru noi. De ce ? Suntem nascute amandoua in aceasta luna minunata, la exact doua saptamani distanta :) Atunci am decis sa formam o mica echipa si sa ne implicam mai mult. Am realizat ca impreuna putem face mai multe lucruri, pentru ca avem sprijinul celeilalte si ne completam reciproc.
Primul caz rezolvat impreuna suna cam asa:

Buna ziua,

Va scriem cu disperare... Suntem mai multi iubitori de animale din incinta Romexpo. In curtea hotelului Sofitel s-au nascut opt pui. Toata lumea i-a ingrijit si i-a hranit iar eu personal, le-am comandat vaccinurile. De ieri insa au inceput sa moara otraviti. Paznicii de la Sofitel ne-au confirmat ca e vorba de otrava pusa aparent de angajatii de la curatenie. Nu ne-ar mira ca, profitand ca sunt sociabili, sa le-o fi dat direct micutilor. Din opt au ramas patru si nu stim ce se va intampla pana maine...Dati- ne un sfat, un ajutor...

Cu mult respect,

Persoana care ne-a semnalat cazul a gasit intre timp cazare pentru micutii mustaciosi ramasi in viata, insa mamica trebuia sterilizata de urgenta. Am apelat (Irina) la o fosta colega de facultate si foarte buna prietena si la prietenul ei care ne-au asigurat transportul pana la cabinetul doctorului Fulger si astfel catelusa mare si blanda a fost sterilizata si reteritorializata.

Poate unele persoane se vor intreba de ce facem un caz din acest lucru. Raspunsul este: pentru ca am scutit-o pe aceasta catelusa fara stapan sa mai aduca pe lume alti catei care sa aiba aceeasi soarta ca cei otraviti. Si asta este o realizare! Este un pas minuscul spre obiectivul nostru: de a nu mai exista animale pe strada....si asta este doar inceputul. Va lasam pe voi sa vedeti mai departe ce vom reusi sa facem.....si noi suntem curioase :)

Orfanii (Irina - 18.09.2009)

"Va scriu deoarece azi dimineata am observat in curtea institutiei in care lucrez cativa catei mici care au ramas fara mama la doar cateva saptamani dupa ce au fost nascuti. Puii sunt foarte mici si plang incontinuu deoarece nu sunt hraniti . Vroiam sa stiu daca a-ti putea sa veniti sa ii luati de aici deoarece in conditiile actuale acesti catei vor muri in cateva zile cu siguranta. In institutia la care lucrez avem niste reguli foarte stricte si nu ni se permite sa ii hranim, mai mult decat atat in cazul in care nu vor fi luati de aici proprietarii cladirii ii vor otravi asa cum au facut de fiecare data

Va rog sa ma contactati!"

Asa suna apelul de pe grup in ziua in care m-am decis sa ma implic si in cazarea animalutelor.

Am vorbit la telefon cu persoana care a semnalat cazul si am aflat ca erau 8 suflete ramase fara mama. Catelusa a fost otravita (voit sau nu) si a lasat in urma ei 8 prichindei neajutorati. Insistand si eu asupra faptului ca nici eu nu pot prelua 8 catelusi, pana la urma 3 dintre ei si-au gasit stapani printe colegi de serviciu si 5 mi-au fost adusi mie.
5 ghemotoace speriate si flamande, 4 fetite si un baietel, 3 dintre ei nu aveau coada.

Peripetii inca din prima seara. Eram mutata de curand in zona si am observat ca 3 doamne aveau grija de cateii din zona, inclusiv de un catelus de 4 luni care "locuia" in tarcul unde am adus piticii. Am fost pana la un pet shop si cand m-am intors, cateii disparusera. Speriate ca cineva a abandonat din nou catei in tarc, doamnele i-au dus in parc. Le-am explicat ca le voi gasi stapani si ca le ajut cu hrana si ingrijirea tuturor cateilor. Si asa a inceput o frumoasa prietenie intre mine si dansele si am cazut de comun acord sa avem grija de toti. De atunci sunt "de tura" 4 zile consecutiv, o data la vreo doua saptamani, sarcina principala fiind sa hranesc toti cateii de acolo, in numar de 7 adulti.
Doamnele au gasit stapani baietelului, Bebe (singurul maro) si fetitei Panda.
Cateluselor albe Nelsa si Trifoi le-am gasit stapani postand muuuulte anunturi pe internet.

Cu Patricia, noua stapana a lui Trifoi (acum Chakra) am pastrat legatura si mi-a povestit ce rasfatata este acum catelusa.
Din nefericire Ursa inca se afla la mine in tarc si inca ii caut un stapan care sa o merite.
Cat despre Cezarica, baietelul de 4 luni care era in tarc atunci cand am adus ghemurile, la cateva zile l-am dus eu, foarte mandra de mine, la noua casuta, la curte, unde poate sa zburde liber fara sa fie in pericol.

02.09.2011: Ursa a fost in final adoptata, are nevoie de timp de adaptare, insa ii uram mult noroc la noua familie.

Primul caz rezolvat (Irina - 16.08.2009)

Rugamintea unei fete de 17 ani de a o ajuta cu doua cateluse ce locuiau la niste depozite la cativa km de Bucuresti nu m-a lasat indiferenta. Deja eram de o luna in asociatie si ma hotarasem sa fac ceva concret pentru persoanele care ne semnalau cazuri. Mi se pare firesc sa ajuti cat poti, macar cu un sfat. Asa ca m-am decis sa ma implic. Am contactat fata si i-am spus ca o voi ajuta cu sterilizarea catelusei mama, care din pacate a fost si diagnosticata cu tumora Sticker. Puiuta mai trebuia sa astepte fiind operata la bazin.
Am programat catelusa la cabinetul doctorului Fulger, am vorbit cu fata sa aduca ea catelusa pana acolo, insa cu jumatate de ora inainte...surpriza am fost anuntata ca nu mai vin la cabinet, deoarece paznicul doreste pui de la catea.....ca latra......incredibil....de parca era singura din lume.
Am vorbit la telefon cu paznicul si am incercat sa ii spun ca nu este nevoie sa faca si ea pui...sunt atatia pe lume cu nevoie de stapan....daca isi doreste un caine, are de unde alege (din pacate). A fost prima data cand m-am izbit direct de igoranta umana si de mentaliatea "de ce sa chinuie cainele". Trist ca suntem atat de prost informati si ca nu dorim sa stim mai multe. Dar toate la timpul lor.
Ma resemnasem ca am pierdut o lupta, insa colegele mele de la ROBI m-au indemnat sa nu ma descurajez si sa merg mai departe. Ar fi fost greu sa incep cu un esec. Asa ca am apelat la doamna Mariana Beck si la o fata Elena care ne-a transportat pana la depozite. Cu puterea de convingere care mie imi lipsea, doamna Beck a reusit sa faca astfel incat sa luam de acolo catelusa fara nicio problema. A doua zi era inapoiata sterilizata si foarte vesela ca isi vede prietenii patrupezi.....
Mai departe am ajutat-o amandoua pe Mariana (fata care a semnalat cazul) cu tratamentul mamicii si acum este o catelusa foarte fericita, iar noi ne-am ales cu un nou aliat in lupta noastra zilnica de a gasi stapani animalutelor de pe strada. Am pastrat legatura cu Mariana si ne ajutam reciproc. Acesta a fost un semn ca este necesar sa mergem mai departe.

Fetita - 11 august 2009 (Andreea)

Locatie Spitalul Sf Ioan.

Veniti cu o bunica la spital, in timpul de asteptare dinaintea internarii, zarim langa o bordura pe iarba 3 pui de catel dormind unul peste altul. Ma apropii sa ii mangai cand 2 dintre ei o iau la sanatoasa de frica, al treilea fara reactie, zace nemiscat si respira greu. Evident nu il puteam lasa acolo. Ne-am urcat in masina si am plecat la cabinetul veterinar.

Perfuzii pentru hidratare, tranzfuzie de sange pentru anemie, injectii diverse pentru spasme si raceala puternica, vitamine si canglob….cam asa suna tratamentul bietului puiut de nici 2 luni. De fapt era o fetita bej deschis, frumusica si cu ochii negri. Se banuia ca ar avea jigodie dupa simptome, insa fara a i se face vreun test…doar temperature scazuta: 34 grade si secretii nazale abundente.

Am plecat acasa cu micuta, insa starea ei era proasta…ne-am reintors la cabinet si am lasat-o la tratament si perfuzii pana seara. In mod uimitor, s-a ridicat in picioare si a mers cativa pasi, a baut apa si s-a culcat. Chinul abia incepea…pe la 11 noaptea au inceput crizele, se incorda foarte tare si plangea, apoi adormea la loc...pana la 3 dimineata crizele se repetau tot mai des la interval de nici 2 minute…au slabit-o si nici putere sa mai tipe nu mai avea. Am tinut-o tot timpul in brate, ma durea sufletul de suferinta ei si pur si simplu nu aveam ce sa ii fac…Dimineata am plecat la cabinet…a fost prea tarziu…micuta s-a stins fara ca nimeni sa mai poata face ceva…

Am ramas cu un gol imens…a plecat usor asa cum a aparut in viata mea…dar mi-a lasat o durere profunda, era primul catel de care aveam grija, era primul catel din casa, era primul catel pe care l-am ajutat, prima experienta esuata, tot elanul mi-a pierit…insa am considerat ca l-am ajutat atat cat a fost omeneste posibil, i-am oferit caldura si iubire atunci cand avea cea mai mare nevoie de ea, a murit cu mine si nu acolo in iarba singura si uitata de lume….

Totul a decurs foarte rapid…nici nu am apucat sa ma gandesc la un nume, dar ea, Fetita va ramane cu mine mereu, acolo in gradinita blocului unde locuiesc.

Sobolanei cu moaca de pisica (Andreea - 13 iulie 2009)

Dimineata de luni insorita, un drum spre serviciu linistit, acelasi traseu, aceleasi persoane, insa personaje noi la orizont. 13 - zi cu ghinion pentru unii dar cu un imens noroc pentru altii. Intre doua masini parcate pe un bulevard aglomerat zaresc doua creaturi, par a fi doi pui de pisica, insa mai bine zis doua schelete pufoase cat palma, gri petrol. Este tarziu, insa ei au mai multa nevoie decat seful de mine , incerc sa ii prind dar sunt prea speriati. Scot din geanta un covrig si le pun pe trotuar. Hamesiti apar de sub masina, prind unul si ma scuipa rau, il bag in geanta, cu al doilea un pic mai dificil, il ademenesc din nou si intr-un moment de neatentie al lui il iau de spate si il bag direct in geanta. Fac cale intoarsa, opresc la supermarket, cumpar pliculete si ma indrept spre casa. Le amenajez o cutie cu prosopele in bucatarie, le dau sa manance si plec rapid la serviciu.

La intoarcere cumpar biberon si lapte praf de pisoi, erau mici cat palma si dupa parerea mea aveau nevoie sa manace cu biberonul. Surpriza :) dintii mult prea ascutiti au inghitit varful tetinei :(, disperarea si foamea le-au facut (pentru ca intre timp am realizat ca erau fetite) sa manance singure laptele si pliculete. Fiind foarte speriate, cu greu am reusit sa pun mana pe ele. Ingrozitor de slabe puiutele au luptat cu viata, cu neglijenta trecatorilor si cu rautatea celor ce le-au lasat in voia soartei….intr-un final au reusit.

Socializarea a fost destul de grea, atat cu noi cat si cu ceilalti patrupezi ai casei, insa timpul le rezolva pe toate asa cum s-a intamplat si in acest caz. Bilutza (motanelul adoptat de la asociatie in urma cu un an) a fost mama lor de suflet, le-a spalat, le-a ingrijit si au dormit impreuna. Erau gata de adoptie, insa noi aveam inima stransa, le iubeam deja, asa distante, erau fermecatoare , se jucau si alergau, erau sobolaneii nostri.