CONT IBAN: RO94BTRLRONCRT0P64766001

CIF: 29463720

Cont pay pal: asociatia.prieteni.buni@gmail.com

vineri, 29 iulie 2011

Catelusa cu multe probleme (01.04.2011)

Cand pe 1 aprilie cineva iti spune ca a gasit o catelusa de talie mica, batranica, aproape oarba si cu un picior pe care nu il tine deloc jos, poti sa crezi ca este o pacaleala de 1 aprilie. Din nefericire, nu a fost si pentru Andreea care a gasit aceasta catelusa intr-o multime de oameni, complet dezorientata si nestiind sa se apere de masini. Nu putea sa treaca nepasatoare pe langa ea, asa ca a luat-o acasa. Fiind tunsa, am crezut initial ca cineva a pierdut-o. Am pus anunturi cu ea si am lipit afise in zona, in speranta ca stapanul o va cauta. Nu a fost asa, insa Fifi a avut mult noroc si a fost adoptata de o tanara din Bacau care desi mai are si alte animale de companie, are mare grija de ea. Andreea a pastrat legatura si primeste des poze si vesti despre Fifi. Ne bucuram ca inca mai exista oameni dispusi sa ofere sansa la o viata minunata unor animale cu probleme

joi, 28 iulie 2011

Speriatii (14.02.2011)


Cine sunt speriatii? 4 catelusi de 2 luni, un baiat si 3 fete, atat de traumatizati, incat muscau cand vroiai sa pui mana pe ei. Evident prost ingrijiti, subnutriti, absolut deloc sociabili. Dar frumosi si cu potential. Dupa ce au fost deparazitati si vaccinati si le-am acordat timp sa se obisnuiasca cu oamenii, puiutii au devenit dragalasi si tanjeau pur si simplu dupa atentie. Zabu, baietelul, a fost disparut, sa speram ca a fost adoptat. Wani a fost adoptata, a fost dusa la tara, sa ii tina companie unui mascul alb, binenteles, dupa ce a fost sterilizata. Xali si Ybe au ramas impreuna, au fost si ele sterilizate, iar Ybe a fost adoptata de un domn, dar din pacate a fugit de la dansul din curte si nu a mai fost gasita. Xali isi cauta in continuare un stapan, este mai sociabila si este foarte alintata. Sa speram ca in curand va avea si ea casuta ei.




miercuri, 27 iulie 2011

Mama si fiica (03.02.2011)


Din nou colega de serviciu ne-a cerut ajutorul pentru aceeasi doamna care i-a avut pe Wado si Lafa. De data asta chiriasele ei erau in familie. Uca si Vala erau mama si fiica si fiind atat de frumoase si blande, si-au gasit repede stapani. Exista si pisici norocoase!

marți, 26 iulie 2011

O alintata din fata blocului (17.01.2011)

Taca a fost gasita de Fabi, una din colegele noastre, in fata blocului. Nu stia daca a fost abandonata sau nascuta pe strada, cert e ca era o pisica foarte alintata si lipicioasa. Asa ca s-a decis sa ii dea o sansa. Taca a fost deparazitata, vaccinata si sterilizata si si-a gasit o familie care o iubeste si o rasfata. La mai multe adoptii!


luni, 25 iulie 2011

Doua pisici alintate (5.11.2010)

Wado si Lafa au intrat in atentia noastra cand o colega de serviciu mi-a spus (Irina) ca are o vecina care doreste sa le dea spre adoptie. Au fost luate de pe strada, deparazitate, vaccinate, sterilizate si traiau singurele (Wado este motanel de fapt) intr-un apartament cu 2 camere. Ce viata pe ele! In urma anunturilor, Wado a fost adoptat primul dupa o luna, apoi a urmat si Lafa la o saptamana dupa ce Wado a fost adoptat. Doua pisici norocoase!

luni, 11 iulie 2011

Black Sea (30.11.2010)

Sea era o catelusa ca un carnat, lunga in corp si scurta in labute, caraghioasa tare si incredibil de simpatica. A aparut ca ceilalti in tarc si s-a adaptat imediat. Avea in jur de 2 luni si era tare haioasa. A avut norocul sa fie adoptata de un baiat ca s-a topit dupa ea si i-a oferit posibilitatea sa aiba curtea ei. Asa a ajuns Sea o rasfatata.